joi, 26 iulie 2007

EPILOG











Procesul stilistic al artistului Costin Brateanu poate parea o reusita din punct de vedere plastic, de o expresivitate socanta, distincta de cautari ideologice in optiunea carora arta nu este decat un pretext.
Dar expunerea plastica de fata este, de fapt, marturia reconstituirii artistului ca identitate completa prin reasezarea in fiinta a ”coastei omului”, astfel incat costructul sau spiritual sa devina cel al androginului, in detrimentul unei impliniri telurice. Aceasta restaurare prin arta naste o ecuatie dramatica a convulsiilor si contradictiilor interioare unde constantele sunt confundate adesea cu variabilele si invers.
Costin Brateanu redobandeste echilibrul sistemului sau artistic, optand pentru axiomele pozitive ca intr-un laborator alchimic care ghideaza constiinta reala intr-una posibila, metafizica, infinita intru spirit si nemiscare.
Suportul panzei, ca alegere mimetica a nemiscarii nu poate decat sa fie pretutindeni in identitatea artistului, desi dinamica sa umana nu s-ar da ca un epilog decat in termenii unui nou inceput.
Asadar pictorul Costin Brateanu deconstruieste ”gradina placerilor”, o aduce in stadiul mineral pentru ca, mai apoi sa o salveze de materie, prin alta materie, cea rosie, alba si neagra a culorilor. Artistul impietreste lumea pentru a o recupera.
Si cum titlul expozitiei este ”epilogul unei iubiri” avem datoria de a prelua o definitie a iubirii din filosofia alchimica inspre care artistul se indreapta, ce-i drept, prin pictura: ”Iubirea este o filosofie a perfectibilitatii unde fiecare isi cauta partea care-i lipseste pentru viziunea lui despre o lume perfecta”.
Intrebarea este daca artistul o va intui doar prin arta, cautand-o in continuare sau daca a renuntat sa o mai caute pentru a o gasi altfel, uman, intr-o replica mai mult sau mai putin edenica.”


Bianca Predoi

luni, 16 iulie 2007

Spatii ale copilariei de Oana Bolog Bleich











Dintre toate tiparele gandirii, spatiul este fara indoiala cel mai organic, cel mai structural spiritului nostru. Toata gandirea noastra este impregnata de spatiu. In termeni spatiali organizam realitatea inconjuratoare si tot in termeni spatiali organizam si "realitatea interioara", "trairile interioare", imaginile inmagazinate de-a lungul vietii, in speta, imaginile create in copilarie.
In seria lucrarilor intitulate "Spatii ale copilariei" am incercat, facand recurs la memorie, sa redau imaginile create de mine in copilarie si sa le organizez un spatiu (cadru) in care ele sa se manifeste.Aceste spatii create sunt spatii ale contemplarii, spatii care confera siguranta si refugiu eului. Semifigurative sau abstracte, realizate in ulei, in tehnici mixte, lucrarile invoca un regim diurn al imaginii, iar atmosfera e de sarbatoreasca asteptare.





vineri, 6 iulie 2007

luni, 2 iulie 2007

Villa Crepuscula de Cristina Daju



„Accelerarea lumii, dinamica fiintarii intr-un prezent al pragmatismului, golesc din ce in ce mai mult lumea de profunzimile ei intemeietoare. Recursul la visare, la reverie este sansa unei regasiri spirituale mai profunde, a unei reconstructii prin memoria afectiva ce opereaza cu simboluri ale subconstientului.
Prin tehnologia digitala reusim sa prindem din urma si sa redam in imagini fantasmele si viziunile starilor crepusculare ce tind spre eludarea terorii timpului spre o regasire a permanentelor proprii unei fiintari spirituale."

Cristina Daju