miercuri, 18 iunie 2008

duminică, 15 iunie 2008

CARMEN ACSINTE / REVISTE,ZAHAR,OCHELARI / 16 iunie -4 iulie pe simezele AXA ART,Str. Lucian Blaga 8




Revistele sînt bune, ochelarii utili, iar zahărul cît se poate de dăunător pentru sănătate. Uneori însă revistele sînt cît se poate de proaste, cu poze multe şi articole puţine dar descurajante pentru condiţia umană, ochelarii sînt dintre aceia care răstălmăcesc cu totul dimensiunile şi culorile pe care bietul ochi, singur, le-ar vedea pe cît de simplu pe atît de sărac, iar zahărul, cînd i se adaugă cine ştie ce inimaginabile esenţe, cîtă fericire poate aduce papilelor gustative, în ciuda avertizărilor ameninţătoare ale doctorilor ori autorilor de articole din revistele amintite mai sus. Se mai poate însă ca revistele să nu existe decît ca re-vederi, aşa cum vesel le-ar sugera-o etimologia, ochelarii să fie doar din sticlă curată, fără pic de dioptrie, iar zahărul redus la o granulaţie alb-translucidă şi folosit ca simplu ornament pe un pavaj sau într-o vază meşteşugită. Cîte alte posibilităţi n-ar mai fi de decriptat în reviste, ochelari şi zahăr, reunite poate aici doar din raţiuni de plăcută eufonie. Expoziţia artistei bucureştene Carmen Acsinte, deschisă la Galeria Axa Art din Timişoara, pe data de 16 iunie, se intitulează doar în chip ironic „Reviste, zahăr, ochelari”, pentru că de fapt mixează grafic pardoseli bicolore, capete, animale şi flori, creiere, schelete şi inimi cu toate conotaţiile din cuvintele alese aleatoriu din noianul de necunoscute pe care le deşteaptă la urma urmei orice cuvînt, ce să mai vorbim de enumeraţii. În centru se găseşte însă un om întins pe sofa, nu se ştie dacă e cea a psihanalistului ori a simplei visări, în orice caz e o sofa a asociaţiei libere, a simbolurilor care nu pot fi pînă la urmă enumerate cu ajutorul limbajului de zi cu zi, ci doar extrase cu grijă, strat după strat, păpuşă rusească din păpuşă rusească, cutie chinezească din cutie chinezească, cerc al apei desprins dintr-un alt cerc al apei, iar omul care le contemplă nu poate fi mai mulţumit decît este, fiindcă găseşte în ele umor, angoasă, simetrie, obsesie, baroc, infantilism, sfîşiere, înţelepciune, ca să ne limităm numai la aceste noţiuni. Iar cine le citeşte mai îndeaproape va putea observa că formează perechi contradictorii, dispuse însă pe hîrtia impregnată de acril şi cerneală în aşa fel încît contradicţia dispare, enumeraţia îşi pierde coerenţa denotativă, iar omul nu mai revine cu picioarele pe pămînt, ci se statorniceşte, ce bine, în vis. Un vis traversat de animale din copilărie, de umbre chinezeşti, de dale în şah cum numai în Twin Picks, de paravane japoneze, făpturi neliniştitoare parcă din desene-animate cîtuşi de puţin feerice, de bărbaţi pe jumătate îmbrăcaţi şi de femei pe jumătate deghizate în ceea ce nu sînt, de mîini gînditoare şi de flori colorate izbucnind dintr-un creier alb-negru. Nimic edulcorat în această expoziţie (no sugar), ce trebuie văzută purtînd ochelari ai creierului din vis (glasses no glass) pentru a reuşi să găsim adevăratele elemente, ale noastre, ale artistei, demne de trecut în revistă (review).


Ilinca Ilian