luni, 11 iulie 2011

EXPO COSTIN BRATEANU (iulie 2011/ / AXA ART)







Dragi iubitori ai artei,

Axa Art are deosebita placere de a va invita sa vizitati expozitia de pictura a artistului Costin Brateanu. Expozitia insumeaza lucrari realizate pe parcursul taberei de creatie de la Bata (24 iunie-31 iunie 2011).


O poetică a scurgerii, a trecerii apei deasupra unei materialităţi informe, pământ, nisip, cadru teluric, este exprimată cu gingăşie, discreţie, emotivitate rafinată de Costin Brăteanu. O materialitatea ştearsă prin acţiunea apei dar devenită proteică sursă de inspiraţie plastica şi cu o simbolică fastuoasă. Lucrările dau impresia unui ecran pe care se proiectează indicii vagi ale existentului mediat în dimensiunea artistică. Este o proiecţie a timpului pe coordonatele paradigmaticului, păstrând doar urma trecerii ca o suita de notaţii emotive, a căror intensitate trăieşte prin colecţionarea formelor insesizabile, a urmei, ce poate deveni simbol, dar se mulţumeşte a semnaliza doar trecerea, contactul în spaţiu cu formele reamintirii evenimentului. Lucrările sunt meditaţii asupra existenţei vieţii ca o suită de împliniri fericite, o extensie a tandreţii şi intimizării atenuând prin expresia intimizării un produs cultural ce este consacrat emoţiilor copleşitoare.
Calin Chincea


Expozitia poate fi vizitata la sediul axa art S.R..L. Timisoara,strada Lucian Blaga nr. 8, de luni pana sambata intre orele 9-18.




Va asteptam cu drag !

sâmbătă, 9 iulie 2011

TABARA INTERNATIONALA DE PICTURA BATA







Avem placerea de a va invita la vernisajul expozitiei ce cuprinde lucrarile realizate pe parcursul taberei internationale de pictura de la Bata desfasurata in perioada 24 iunie -30 iunie 2011.

PROTAGONISTI:

ACULINA STRASNEI POPA
SORIN NICODIM
SUZANA FANTANARIU
DAN PALADE
MARIA BALEA
COSTIN BRATEANU
MARIA KALETA
MIROSLAV PAVLOVIC
MATYAS LASZLO

Organizatori: CENTRUL CULTURAL JUDETEAN ARAD si MUZEUL DE
ARTA ARAD.

Curator: ADRIAN SANDU

Vernisajul va avea loc in data de 14 iulie ora 18 la MUZEUL DE ARTA ARAD , Str. Gh. Popa nr.2-4 ,etaj 2,sala Ovidiu Maitec.
Expozitia poate fi vizitata in perioada 14 iulie-26 iulie 2011.


Multumiri D-nei Anamaria Dumitrean pentru initiativa merituorie de a realiza aceasta a patra editie a taberei si D-lui Ion Micurescu pentru gazduirea la Pensiunea BADE IOANE a acestei fructuoase intalniri!



Va asteptam cu drag!

joi, 21 aprilie 2011

AXE la galeria PRO ARTE din Lugoj

IGOR ISAC pe simezele AXA ART



Igor Isac s-a născut în Olişcani, judeţul Şoldăneşti în Basarabia. Liceul (Pedagogic) de arte plastice l-a absolvit la Chişinău, iar la Facultatea de Arte la Tallin în Estonia. Este membru al UAP din Bucureşti. După un scurt sejur la Chişinău vine în România unde expune cu frenezie în toate marile oraşe. Este primit cu braţele deschise, primeşte chiar şi un premiu de film, căci şi aceasta a fost una din artele care l-au atras avându-l ca model pe Tarkovski. Lucrările sale exploatează o mitografie eminesciană, a Zburătorului care fascinează, ipostaziat în chipul femeii care aşteaptă nostalgic strania ivire a iubitului, într-un peisaj hieratic, cu accente expresionism simbolice. Realitatea conţine o trimitere stranie spre peisajul construit, ideal, noptatic, un vis straniu, cu apariţii extatice. Este atras de portretistica feminină, situându-şi imaginile într-o vegetare apocaliptică, fascinată, misterioasă. De la această etapă simbolică lucrările lui Igor trec spre postmodernism, deschizându-se în culoare, folosind cu îndrăzneală colajul şi conţinând în lucrările de ulei materiale găsite. S-a stabilit în Oraviţa, unde are atelier de pictură şi casă, fapt ce nu l-a împiedicat să expună pe arii vaste în ţară şi străinătate.

Călin Chincea

luni, 28 martie 2011

Costin Brateanu la Cafeneaua Kafka








axa art S.R.L.
Str. Lucian Blaga Nr. 8
300002 Timisoara
tel/fax: 0356 43 57 34
e-mail: axa.art@gmail.com
Dragi iubitori ai artei,

Axa Art are deosebita placere de a va anunta deschiderea expozitiei de picture a artistului ,

Costin Brateanu


Costin Brăteanu şi arheologiile memoriei,

Costin Brăteanu face parte din categoria spiritelor empatice, al unui fel de artist deschis ce se alătură unui spaţiu cultural bogat în semnificaţii şi încărcat de sursele ce se ivesc in momentele sărbătoreşti ale întâlnirilor mirabile ale artiştilor în ceea ce se numeşte Tabără de creaţie.. E vorba de o expresie a construcţie umane aflate sub imperiile fascinaţiei, atât ca fenomen social, cât mai ales, ca fenomen artistic. Are cultul prieteniei, al solidarizării prin artă, care implică şi un cult al valorii. Nu face rabat de la calitate. Experienţa sa aparţine modernităţii, căci acţionând într-un domeniu al valorilor expresive pure, rupt de cultul pentru experienţele la modă, eliberat de mimetisme, găseşte calea care îi convine, atât ca exprimare plastică, dar mai ales ca o construcţie ideală: spaţiu al rememorizării asociat unui gestualism delicat. E o coborâre în dimensiunile implozive ale memoriei emoţionale, reconsiderare a obiectului încărcat cu vraja conotativă a posibilei arheologii sentimentale ca motiv, emblemă, imagine suficientă sieşi prin rafinamentul formal şi sugestiile comunicaţionale, delicate şi misterioase, în fond purtătoare de sens.. Obiectele există ca un ecou viu, prezent, revelat în spaţiul bidimensional al privirii spectaculare, al jocului plastic gratuit. Sunt explozii şi reprezentări ale intimizării. Artistul trăieşte împlinit în datul fiinţei sale. Lucrările reconsideră scrieri ale evenimenţialului printr-o disponibilitate seductivă a inovării coloristice, a formelor ce ţâşnesc imprevizibil devenind fastuoase, festive exprimări ale prezentului. În spatele experimentului formal există germenele obiectului păstrat în ascunzişurile memoriei. Trăiesc clipele de fericire ale trecutului în pulsaţiile monumentale ale prezentului. Dimensiunea lucrării nu este simbolică şi pur jurnalieră, o expresie a seducţiei coloristice din perspectiva unei declaraţii de dragoste ce se perpetuează de la un obiect la altul. Costin lucrează ca şi cum ar face conversaţie cu un prieten. Lucrările nu spun fapte cutremurătoare, ci sunt meditaţii ce leagă prezentul de o memorie ce aparţine indefinibilului artei. Trăieşte aşa cum scrie, scuzaţi, pictează… Ceva din arta aparenţelor vizuale, statice, atemporală capătă dimensiunea aparent temporală a texturii lirice. Evenimentele ce-i trec prin jurul fiinţei îl acaparează ori îl copleşesc. Deschid jocului fascinat al ielelor sarabanda ideii. Dar au ceva din farmecul indicibil al formelor japoneze. Au acea împlinire firească şi misterioasă a disciplinei caligrafiate discret şi eternizate prin disciplina severă a meseriei, în spatele căreia se află o istorie extrem de complexă de experimente, tehnici, ,,arte şi meserii”. Uneori seducţia este aproape de figurativ, peisajul are interiorizare şi conţine farmecul discret al asemănării cu ceea ce ar putea fi aglomerarea în segmentele pe care le impune cadrul tabloului, Feutraj, plajă cu reziduuri marine, brazde, vegetaţie sălbatică din grădină… Lucrările se disciplinează, nu prin asemănarea cu obiectul, ci prin ineditul aşezării lor în linii şi culoare, prin intuirea trecerii care trebuie surprinsă, Imaginile rupte visării sunt vii, pe cât de vii sunt ideile, forme asociate imaginaţiei vizuale. Semnele au vocaţie eseistică şi o vagă tentă poetică. Dar sunt pictură. Costin Brăteanu este unul din pictorii momentului care ştiu să asocieze cultul atmosferei cu ideea de artă contemporană. Are tandreţe şi o maximă îndrăzneală. Fără să vrea intră şi într-o organizare sintagmatică a apropierilor dintre viaţa emotivă şi spectacolul constructiv al vederii, experienţe ce se perpetuează tandru în timp. Are o senzaţie acută a timpului peste care se aşează cu forţă luminile culorii.

Prof. Dr. Calin Chincea





Expozitia poate fi vizitata in perioada 29martie – 13 aprilie la Cafeneaua Kafka situata pe str. Miron Costin la nr. 3 . Timisoara.

Va asteptam cu drag!

sâmbătă, 26 martie 2011

miercuri, 23 februarie 2011

SAlONUL DE PRIMAVARA / Galeria AGORA / RESITA


Dragi iubitori ai artelor,

In perioada 20 februarie - 20 martie sunteti invitati sa vizitati SALONUL DE PRIMAVARA al U.A.P. Filiala RESITA gazduit de Galeria AGORA. Vernisajul va avea loc vineri 25 februarie ,ora 17. Cuvantul de deschidere va fi sustinut de Prof. Dr. Calin Chincea.

Va asteptam cu drag!

"SEVE DE EVE" - Traian Abruda pe simezele AXA ART


Dragi iubitori ai artei,

Axa Art are deosebita placere de a va anunta deschiderea expozitiei de grafica a artistului ,

TRAIAN ABRUDA

Pictor , grafician , caricaturist , journalist de exceptie Abruda este prezent pe scena artelor vizuale banatene inca de la sfarsitul anilor 70 ,uimind in repetate randuri prin originalitatea si libertatea de exprimare cat si prin multitudinea de tehnici in care se exprima surprinzator.De data aceasta , expozitia
“SEVE DE EVE “ (presupuse ilustratii la cartea de poezie a doamnei sotie) este o lansare in esentialul feminin al Grasei de Cotnari , Slabei de Odobesti ,s.a.m.d .

CB

Expozitia poate fi vizitata in perioada 28 februarie-28 martie la sediul AXA ART din Timisoara, str. Lucian Blaga nr. 8 .


Va asteptam cu drag!

vineri, 28 ianuarie 2011

BRATEANU / SANDU / COMISARSCHI @ GALERIA FREZIA




Dragi iubitori ai artelor,

Avem placerea sa va anuntam deschiderea expozitiei de pictura / grafica / sculptura a artistilor Costin Brateanu , Adrian Sandu si Petru Comisarschi gazduita de Galeria FREZIA din DEJ.
Vernisajul va avea loc in data de 3 februarie,ora 16, cuvantul de deschidere va apartine Prof. Dr. Calin Chincea.

Va asteptam cu drag,

Costin Brateanu

marți, 25 ianuarie 2011

Expo BELA TAR pe simezele AXA ART









axa art S.R.L.
Str. Lucian Blaga Nr. 8
300002 Timisoara
tel/fax: 0356 43 57 34
e-mail: axa.art@gmail.com



Dragi iubitori ai artei,

Axa Art are deosebita placere de a va invita la expozitia de pictura
a artistului ,

BELA TAR

Bela Tar , restaurator prin vocatie , surprinde prin noutatea tehnicii asociata picturii, tehnici grafice, dar şi materiale inedite precum răşinile, inovaţia tehnică deschizând prin ineditul punerii în scenă a compoziţiei o meditaţie asupra unor teme universale cu o deschidere semantică largă.
Calin Chincea

Locatia : AXA ART ,str Lucian Blaga nr.8 ,Timisoara.

Expozitia va fi deschisa pana in data de 26 februarie 2011 , orarul de functionare fiind de luni pana vineri intre orele 9 -17.

Va asteptam cu drag !

sâmbătă, 21 august 2010

Tabara de creatie GERNIK 2010





Dragi iubitori ai artei,

Axa Art are deosebita placere de a va anunta deschiderea taberei de creatie ,

GERNIK 2010
23-29 august

In urma finalizarii evenimentului,productia plastica realizata in cadrul taberei va face, intr-o prima etapa,obiectul unei expozitii colective de arta,organizata in colaborare cu Filiala U.A.P. Resita la Galeria Agora,cu sprijinul d-lui Ion Bobeica,curatorul unei alte actiuni similare,in aceeasi perioada, pe malurile Dunarii,la Berzasca.

PROTAGONISTI:

ADRIAN SANDU, ION ORATIE , CORNELIA VICTORIA DEDU ,
MIHAI SERBANESCU , MONICA DINU , ANCA DANILA , ANDREI VARGA BELA TAR , CARMEN ANUTZA , FRANCISC MATIAS ,
BARBARA POPA , COSTIN BRATEANU.

Scurt Istoric al locului: Girnic ,( Gernik), jud. Caras –Severin

Cea mai mare colectivitate cehească, „centrul coloniilor cehe din Banat”, Gîrnicul (Gerník) este aşezat pe valea Kameniţa. A fost înfiinţat, în partea sud-estică a Munţilor Locvei, între anii 1826-1828, sătenii amintindu-şi, din moşi-strămoşi, de provenienţa lor din jurul oraşului Plzeň şi a capitalei pragheze; o parte a satului, cea de pe înălţimi, este cunoscută sub numele „Na Velké straně”, populată de „Plzáci” ori „Plzeneţi”, adică „cei din Plzeň”. „Cei de la munte”, „Horáci”, dintr-un alt val de migranţi, au ocupat partea mai joasă a coloniei, „Na malé straně”; cu o provenienţă nu tocmai clară, se pare că ar fi originari din Česko-moravské vysočiny (podişurile ceho-morave) sau din arealul munţilor Krkonoše. Ambele valuri au reprezentat colonişti aduşi de Habsburgi pentru paza graniţei militare şi în vederea exploatărilor forestiere şi miniere din regiune. Cehii aveau să intre sub administrarea regimentului de la Caransebeş, fiecare bărbat primind însărcinarea asigurării frontierei, în cadrul unui serviciu de patru ani , Gîrnicul fiind arondat companiei de la Berzasca.
Aşezare cu profil agro-pastoral (de aici au provenit şi mulţi muncitori în mină, când exploatarea de la Cozla era activă), la Gîrnic, în primele decenii ale sec. XX se cultiva orz, ovăz şi trifoi; se creşteau cai, aproape că nu exista familie care să nu îi posede: „...calul era puterea economică” , nu doar aici, ci şi la Sf. Elena; „la Gîrnic sunt mai mulţi şi împodobiţi” , „cei din Gîrnic cu toţii au avut cai, cel puţin, adică o pereche de cai şi după aceea o vacă, două, trei vaci” . Acum mai bine de zece ani, caii mai erau încă folosiţi la plug, iar terenul era folosit la maximum. Aşa se explică recordul înregistrat în anul 1992, când cele 2000 kg de grâu, obţinute la hectar, i-au adus Gîrnic-ului premiul I pe judeţ. Snopii, aduşi în fiecare curte, se treierau cu „Mladicka” – batoza, iar separarea boabelor de pleavă se făcea cu vânturătoare. Pâinea s-a copt, pe scară largă, în cadrul gospodăriei („petz na hleba”, cuptor de pâine) . Tot aici se creşteau – cel puţin acum câţiva ani – capre, iar alături de produsele din lapte, comercializate, se număra şi carnea .
Un alt element specific îl constituia producţia de var: cu mai bine de 70-80 de ani în urmă, satul asigura nevoile întregii Clisuri; în gospodării se găseau varniţe (vápenca), reduse ca dimensiuni, în care se arde materia primă. Exista atunci şi o moară, precum şi instalaţii pentru fabricarea scândurilor. Mai mult, un anumit tip de lut, local, mergea la export, solicitat pentru proprietatea sa de a intra în componenţa unor vopsele . Obţinerea varului solicita multă atenţie şi „muncă de rob. În felul acesta, pâinea câştigată este atât de scumpă, încât aduni fiecare fărâmitură” . Procedura laborioasă impunea alegerea doar a pietrei de var albe (nu gălbuie sau albăstruie), ridicarea a patru „mauri” (un fel de piloni) şi a unei schele de lemn (pe care era aranjată piatra de var) şi realizarea cuptorului în care focul era menţinut 48 de ore continuu; înainte de a fi vândut varul, efortul era sărbătorit cu ţuică din butoaie de dud .
Toate acestea sunt, din păcate, istorie. Tinerii îşi compun o alta, peste graniţă, numărul pemilor ajungând să fie mai redus decât cel al precursorilor ce au pus bazele coloniei. Arhivele din Viena consemnau, pentru anul 1830, circa 469 de colonişti . Statistica imperială pentru anul 1855 înregistrează o uşoară scădere: 456 , pentru ca la recensământul din 1880 să fie amintiţi 905 romano-catolici şi 8 ortodocşi. Şaisprezece ani mai târziu, trăiau în sat 1028 rezidenţi, curba demografică cunoscând şi pe mai departe o direcţie ascendentă: în 1900, populaţia totală se cifra la 1155 indivizi (între care un român), iar în 1910, la 1266 (inclusiv 5 români).Primele decenii ale următorului veac vor fi marcate de migraţia multor familii (numai în perioada cuprinsă între primul război mondial – în care au dispărut 31 de săteni – şi anul 1938, părăsiseră satul patruzeci şi cinci de familii, incluzând 168 de suflete ), fie către localităţi din regiune, fie în afara graniţelor româneşti: în Berzasca şi Ogradena, câte 7, 8 la Zlatiţa şi 12 la Liubcova, 10 în Biserica Albă, în Mîrcina, Rusova, Vrani; în Bulgaria, 19 familii, în Cehoslovacia, 12, iar valul cel mai consistent s-a îndreptat către Statele Unite, unde au plecat peste 50 (peste decenii, urmaşi ai imigranţilor au sosit la Gîrnic, pentru a-şi cunoaşte obârşia, fiind trataţi ca şi oaspeţi de onoare, invitaţi de către săteni la festivalul recoltei ). La recensământul din 1977, locuiau în sat 831 de persoane, din care cehi s-au declarat 780 . Cu puţină vreme înaintea prăbuşirii regimului ceauşist, aproximativ 1000 de locuitori populau Gîrnicul; în 1991 rămăseseră 910, iar în 2000, 559 . „Acum (toamna lui 2004, n.n.) nu sunt mai mulţi de 300. Din 210 case, jumătate sunt nelocuite. Oamenii au plecat în Cehia sau au murit”, constată Francisc Bouda, administratorul micii întreprinderi Bobintronic din Gîrnic . Mulţi s-au stabilit definitiv dincolo, „deja îs trecuţi că-s cetăţeni cehi. Or renunţat la România, şi ş-or făcut pentru Cehia” . O decizie care s-a impus după ce toate încercările de a-şi face un rost în regiunea natală au eşuat; nici chiar fondurile investite în sat de către Rep. Cehă nu reuşesc să modifice radical situaţia, căci nevoile enclavei reclamă proiecte extinse, gândite pe parcursul a cel puţin câteva decenii: „ajută, da’ să ştiţi că asta-i tot nimica, dacă n-aveţi unde să câştigaţi bani, îi foarte greu” .

Sursa: assist. SINZIANA PREDA, PhD Sociology and Anthropology Department ,West University of Timisoara


Parteneri: Primaria Comunei Girnic, Pensiunea GERNIC 100 , 24 FUN , timisoreni.ro , S.C. LUXURY DESIGN DOSEI S.R.L , S.C. EUROPE ART S.R.L. , S.C AXA ART S.R.L ,
S.C. DOUBLE D ADVERISING S.R.L , Radio Timisoara , Radio 21, TVT 89, Filiala U.A.P. Resita.

Multumiri D-lui Dr. Tiberiu Nicola (finantator), D-lui Gabriel Lungu (manager Pensiunea GERNIK 100) precum si D-lor Nicolae Tismanariu (Primar al Comunei Girnic) si Ion Bobeica (presedinte al U.A.P Resita) pentru sprijinul acordat in realizarea acestei prime editii a taberei de creatie GERNIK 2010.


Va asteptam cu drag !

sâmbătă, 15 mai 2010

Expo LAURA BARBONI 17 mai-15 iunie 2010










axa art S.R.L.
Str. Lucian Blaga Nr. 8
300002 Timisoara
tel/fax: 0356 43 57 34
e-mail: axa.art@gmail.com


Dragi iubitori ai artei,

Axa Art are deosebita placere de a va invita la expozitia de pictura
a artistei,
LAURA BARBONI



A contempla înseamnă a învăţa să vezi dincolo de ceea ce este evident, semnele care sunt forme şi culori.Tabloul devine atunci o lume ce ajunge să conţină reverberaţii de culoare , ordonată de forma ce ţine poate mai mult de o vârstă a inocenţei.E ca şi cum ai regăsi în sipetul amintirilor acele senzaţii care ţi-au înfăţişat lumea , mai aproape de cer, bucuria de-a fi prezent aici şi acum .
Expoziţia vorbeşte despre felul în care lumina interioară, lumina făpturilor ce alcătuiesc lumea din care facem parte se descompune în semne , mesajul lor fiind unul care ţinteşte spre calm, spre acea aproape inefabilă stare de linişte ,de armonie sau dimpotrivă de căutare, aspiraţie spre ceva care este generat tocmai prin actul creaţiei.

Laura Barboni



Locatia : AXA ART ,str Lucian Blaga nr.8

Expozitia va fi deschisa pana in data de 15 iunie 2010 , orarul de functionare fiind de luni pana vineri intre orele 9 -19.

Va asteptam cu drag !

miercuri, 14 aprilie 2010

AXE / Alba Iulia / 15 04 - 30 04 2010


Stimate Doamne,
Stimati Domni,

axa art S.R.L. si Uniunea Artistilor Plastici din Romania ,Filiala ALBA, au deosebita placere de a va invita la expozitia colectiva ,intitulata generic “AXE”,proiect realizat la initiativa merituorie a artistului Dan Crecan.

Protagonistii:

Alexandru Baciu / Cristian Ferkel / Carmen Anutza / Elicondiu Iovan /
Nora Blaj / Mariana Tepes / Bela Tar / Dana Stana / Adrian Rata /
Maria Minodora Brateanu / Costin Brateanu / Sebastian Savoiu /
Rodica Ruja / Smaranda Sabina Moldovan / Ion Bobeica / Rafael Matias /
Stefan Barlea / Monica Dinu / Sorin Nicodim / Dorel Manole Olteanu /
Dan Crecan / Remus Irimescu / Eva Elvira Comisarschi / Petru Comisarschi / Dorothea Hirjoi / Marian Trutulescu / Cristian Horatiu Pavelescu /
Dan Rosca / Doru Brateanu /



Perioada: 15 04 2010 - 30 04 2010
Vernisajul va avea loc joi , 15 aprilie , ora 17 la Galeria de arta a U.A.P. ALBA
Cuvantul de deschidere va fi sustinut de Prof. Dr. Calin Chincea si plasticianul Sorin Nicodim (vicepresedinte al U.A.P Timisoara)

Curator : Costin Brateanu



Va asteptam cu drag !

miercuri, 3 martie 2010

Flori,fete,lime sau baieti... 5 03 - 5 04 2010





Flori ,fete,filme sau baieti….

Protagonistii:

Maia / Maria / Tudor / Radu


Suntem cei patru magnifici. Uneori ne certam si alteori chiar ne batem. Dar asta nu afecteaza relatia noastra de prietenie. Mergem impreuna in concedii, stam toti intr-un pat mare si Alina ne pune filme pe laptop si noi radem ca prostii. Mergem la colindat de Pasti si de Craciun, facem tot felul de cercetari impreuna. Si Nora ne lasa sa pictam pe panze adevarate, pentru artisti.

Cand mama a avut expozitie noi am facut curat in galerie si am aruncat cu petale de trandafiri. Pentru ca avem multe lucrari, mama s-a gandit sa facem expozitie si Costin a fost de acord. E o expozitite adevarata, picturile au si titlu. Vreau sa vand lucrari pentru o carte de origami care costa cam mult. Sper ca o sa le placa ce am pictat!
(Radu)



Locatia: Axa Art, Str. Lucian Blaga, Nr. 8 .
Perioada: 5 martie-5 aprilie 2010.
Vernisajul va avea loc vineri 5 martie, ora 18 la sediul AXA ART.


Va asteptam cu drag !

miercuri, 17 februarie 2010

" AXE " MUZEUL DE ARTA ARAD 19 februarie - 7 martie 2010




Dragi iubitori ai artei,

MUZEUL DE ARTA ARAD si Axa Art SRL au deosebita placere de a va invita la expozitia colectiva intitulata generic,

“AXE”

Protagonistii:

Dan Palade Strain / Costin Brateanu / Carmen Anutza /
Diana Serghiuta / Silviu Barsanu / Nora Blaj / Adrian Sandu /
Maria Minodora Brateanu / Ciprian Ciuclea / Maria Balea /
Dana Stana / Aculina Popa Strasnei / Sorin Neamtu /
Laurian Popa / Tar Bela / Vasile Sandu / Adrian Rata /
Sorin Nicodim / Cosmin Moldovan /



Perioada: 19 februarie – 7 martie 2010.

Vernisaj: Vineri 19 februarie 2010 , ora 18, sala Ovidiu Maitec ,
MUZEUL DE ARTA Arad,str. Gh. Popa de Teius 2 - 4 ,etaj 2.
Orarul de vizitare este intre ora 10 si ora 18 de marti pana duminica.

Curator : Adrian Sandu.
Cuvantul de deschidere apartine D-lui Prof.Dr. Calin Chincea.

Va asteptam cu drag !

" AXE " Galeria Agora Resita 18 februarie - 4 martie 2010




sâmbătă, 13 februarie 2010

ADRIAN PRICOP / 5 02 -6 03 2010


Argument


Pornind de la conceptul ca arta e un act de credinta si o forma de cunoastere, in alegerea temei pentru aceasta expozitie, am optat pentru peisajul natural,iar ca subiect al compozitiei am ales muntele.
Subiectul ales prin componenta afectiva mi-a stimulat creativitatea si imaginatia.Am avut in vedere ca subiectul este incitant,cu nebanuite resurse de rezolvare plastica si mi-am propus sa prezint aceasta tema intr-o maniera personala si sa gasesc o noua interpretare a unor date cunoscute astfel incat lucrarea sa fie substantiala prin densitatea ideilor cat si a solutiilor plastice.
Artistul etern revoltat , are obsesia vesnicei reinnoiri si un cult pentru neliniste.Eu nu ma socotesc un revoltat iar in tratarea temei alese, am considerat nelinistea ca pe o conditie fireasca de depasit.
Firescul pentru mine e pacea interioara , bucuria si curajul,de a vorbi despre normalitate si libertate, fara obsesia libertatii.


Adrian Pricop

luni, 4 ianuarie 2010

MOLDOVAN SMARANDA SABINA / JURNAL










Stimate Doamne,
Stimati Domni,

Axa Art are deosebita placere de a va invita la expozitia de pictura
a artistei,
Moldovan Smaranda Sabina

JURNAL-2010


Am început această serie de lucrări cu scopul de a lăsa un semn a ceea ce a fost cândva, a clipelor care au trecut. Este o temă cu scop autobiografic care a pornit de la dorinţa de a îmi aminti anumite evenimente şi de a le transpune mai apoi cu ajutorul memoriei. Astfel probabil am ajuns la un stil ce se aseamănă cu un gen de expresionism abstract (deoarece există expresia unei amintiri care prinde o formă abstractă).
Baza acestor lucrări este memoria şi implicit imaginea pe care aceasta o declanşează cu privire la un anumit eveniment care s-a petrecut în interiorul meu, mai degrabă decât în lumea exterioră. Evenimentele sunt transpuse în manieră esenţializată, abstractizată; ele având o anumită ciclicitate, precum toate lucrurile care se află în apropierea noastră. Structura compoziţională este dinamică, sugerând felul de a fi al gândului: profund şi în acelaşi timp frivol, dar mai tot timpul în mişcare. Cromatică a fost aleasă în armonii de culori primare şi binare cu accente de argintiu şi bronz, are contraste puternice, care se dezvoltă datorită impactului gândului ce conţine amintirea. Tehnica aleasă este un una mixtă, pentru a putea suplimenta impactul cu un alt constrast dat de îmbinarea materialelor diferite.

Din aceste elemente am dezvoltat o serie de lucrări ce conţin părţi din memoria mea, ele având o funcţie de jurnal în imagini, de a aduce înapoi, în prezent, o amintire.

Moldovan Smaranda Sabina


Locatia: Axa Art, Str. Lucian Blaga, Nr. 8. Timisoara.
Perioada: 7 ianuarie – 5 februarie 2010

sâmbătă, 19 decembrie 2009

IOANA STANCA / "HOME" / AXA ART


Avem deosebita placere de a va anunta deschiderea expozitiei de pictura a artistei
IOANA STANCA intitulata “ HOME ”


Expozitia poate fi vizitata in perioada 20 decembrie -5 ianuarie pe str. Lucian BLaga nr. 8 la sediul S.C. AXA ART S.R.L.

Sarbatori frumoase !
Va asteptam cu drag!

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Miscellaneous / RAZVAN BOAR / AXA ART





axa art S.R.L.
Str. Lucian Blaga Nr. 8
300002 Timisoara
tel/fax: 0356 43 57 34
e-mail: axa.art@gmail.com

Stimate Doamne,
Stimati Domni,

Avem deosebita placere de a va invita sa vizitati expozitia de pictura a artistului

RAZVAN BOAR

“MISCELLANEOUS”

Inseamna divers, mixt, multilateral, amestecat.

Etapa de inceput a proiectului este intocmirea unei arhive de imagini. Realizarea acestei arhive implica alaturarea unor imagini diferite care pot insa functiona impreuna prin prisma raporturilor care apar intre ele ( fotografii cu artisti, fotografii facute de catre artisti, fotografii care marcheaza diferite evenimente etc).

Biografia este ceva ce poate fi clasat, impartit, interpretat. Astfel cercetarea pe care am facut-o s-a extins asupra instantaneelor care au marcat biografiile unor indivizi, fie ei artisti ori altceva. Titulatura cuiva dicteaza si tipul imaginii, de aici diferenta dintre o fotografie in care apare un artist si o alta in care apar soldati, doctori etc.

Din acesta cercetare au rezultat lucrari pe panza, in alb si negru si asta tocmai pentru a sublinia idea de biografie, de intoarcere in timp.



Razvan Boar

Expozitia poate fi vizitata pana in data de 20 decembrie,la sediul AXA ART din str. Lucian Blaga nr. 8 . Timisoara.

Va asteptam cu drag!