marți, 28 august 2007

Drumuri ale clipei de Dorothea Hirjoi





Dorothea Hirjoi face o trecere a peisajului echivaland cu o poetica a peisajului, aparuta pe traseul de la privelistea perceputa la cea traita, de la vederea exteriora la cea interioara. Se consemneaza parcurgerea peisajului de la felul in care este vazut la felul in care este simtit, de la vedere la stare, de la ochi la suflet. Si este clar ca acest traseu, de la peisajul privire la peisajul stare, de la lume la eu, conduce de fiecare data catre partea de lumina a lumii si a sufletului, catre partea lor solara, inrourata.
Orice imagine se lasa intrebuintata ca o reverie, reveria fiind starea de prezenta a oricarui loc, a oricarui moment, a oricarui lucru. Imaginile care sunt calatorii, locuri, toposuri, vederi aeriene, apar mereu strabatute de drumuri, parcelate de drumuri, drumuri aproximative, drumuri incetosate. Sunt strabateri, trasee spre launtric, sunt spatii launtrice. Sunt calatorii launtrice solare si calde, alcatuite din forme difuze si din armonii cromatice aburite. In aceste peisaje launtrice transgresate dinspre in afara, apare mereu drumul peisajului de la vazut la simtit, de la ochi la inima, de la certitudinea culorii ca prezenta la sugestia armoniilor cromatice batand spre paradisiac. Compensatoriu, gasim abstractul gazduit de figurativ si figurativul gazduit inca in abstract.
Grupurile de lucrari ordonate pe teme cuprind peisaje cu deal, cu dealuri domoale, cu priviri panoramice, cu perspective aeriene, cu adancuri spatiale, peisaje cu soare sau cu luna ca intermediere intre forma de real si forma abstracta, dar in care figurativul inca citibil se poate indrepta in egala masura spre regimul diurn si spre cel nocturn. Exista apoi lucrari ale traseelor, ale drumurilor, in aceste cazuri rolul important este acordat culorii, dar dintr-o egala atentie impartita intre armonie si contrast...

IOAN IOVAN
„Concordii cu artisti si expozitii”


luni, 6 august 2007