sâmbătă, 6 august 2011

Tabara de creatie GERNIK iulie 2011


NU SCURTA VREMEA MENITĂ BUCURIEI!
- al doilea simpozion de arte vizuale, Gârnic - Oraviţa, 2011

În organizarea Fundaţiei „Ars Banatica”, a Filialei Timişoara a U.A.P. şi a Consiliului Orăşenesc Oraviţa, între 24-30 iulie Gernikul cehesc al Banatului a fost invadat. Nu de alte naţii dornice să pună stăpânire pe el (cu toate că frumuseţea peizajelor, farmecul local, ospitalitatea pemilor, ca să nu mai punem la socoteală aerul curat şi liniştea imperturbabilă, ar face din el o ţintă sigură!), ci de extra-tereştrii şi inter-celeştii... devoratori şi dăruitori de frumos.
„Înarmaţi” cu şevalete (unii), cartoane, pânze, pensule, vopsele, borcănele, sticluţe, 11 artişti „au levitat” „la o altitudine de 705 m faţă de nivelul mării” (cf. coordonatelor geografico-topografice din „pagina de prezentare a comunei Gârnic”) şi „au aterizat” în pensiunea „Gernik 100”, unică în frumuseţe şi ospitalitate prin partea locului, în care arta picturală a făcut casă bună cu consistenţa culinară specifică zonei. Pe de o parte, case á la Gârnic, câmpuri melancolice, copaci viguroşi, flori diafane şi trebăluitoare localnice – mustind de culoare – , pe de altă parte, fripturi suculente, chifteluţe ardente, „plăcinţi” ceheşti, clătite „înbrânzite” şi alte minunăţii de-ale gurii... Stropite toate (dar şi toţi) din belşug cu vinuri şi tării, marca „Domeniile Nicola” de la Recaş.
Neînblânzită a cam fost vremea, care nu a prea ţinut cu arta. Cu cea a pictorilor, desigur, pentru că „tuşele” gastronomice nu depind nicicând de (ano)timp. Pe o vreme vântoasă şi umedă, pictatul a fost şi un exerciţiu de voinţă, nu doar de dorinţă.
„Cotropitorii” locului au fost, în ordine alfabetică, Traian Abruda, Maria Bana Jichiţa, Costin Brăteanu, Teodora Chinschi, Petru Galiş, László Mátyás, Doina Moisescu, Constantin Răducan, Felicia Selejan, Mariana Ţepeş şi Viorel Toma, artişti de facturi şi vârste diferite, cu pi(c)toreşti prezenţe, care au polemizat nu doar vizual, ci şi verbal!
Dar ce-ar fi pictorii fără critici (a se citi pluralul de la critic, nu de la critică, desigur)? I-a „spionat” (după cum se lăuda) prof. dr. Călin Chincea, activ în Berzovia, Recaş, Lugoj, Arad, Timişoara şi nu numai, care le-a făcut la „cald” şi căldurica sălii de mese, cu minuţiozitate, „portretele” în creion.
Cei care s-au smuls din leneveala de duminică (tot un exerciţiu de voinţă!) au avut ocazia să le audieze la vernisajul din 31 iulie, orele 17.00, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa, bucurându-se, totodată, de prezenţa pictorilor şi a pânzelor lor, coborâţi de la altitudinea geografică şi creativă.
Artiştilor care au descins direct din tabără li s-au mai adăugat trei, ale căror pânze au întregit expoziţia: Igor Isac, Sorin Nicodim şi Nicolae Ungar. Deşi la Gârnic s-a ajuns, în general, dinspre vest, pe ruta Timişoara via Oraviţa, două dintre artiste au pornit din sud-est: Doina Moisescu şi Teodora Chinschi, care au părăsit Bucureştiul pentru o săptămână de (re)creaţie. Şi, pentru că tot am vorbit de provenienţe, trebuie să completăm „tabloul” cu lugojanul Constantin Răducan, reşiţeanul Nicolae Ungar şi Igor Isac, originar din Republica Moldova (satul Oliscani, comuna Şoldăneşti, pentru sonoritate!) şi „pendulant” între Ciclova Montană, Oraviţa şi Timişoara.
Au cuvântat – mai pe scurt – la deschiderea vernisajului, pentru a-i lăsa loc şi timp criticului Călin Chincea, prof. dr. Trăilă Tiberiu Nicola, preşedinte al Fundaţiei „Ars Banatica” şi merituosul organizator al taberei de creaţie (cea în discuţie nefiind prima şi, mai mult ca sigur, nici ultima!) şi doamna Veronica Balaj, sosită pe cale rutieră din Timişoara, pentru a transmite cu vioiciune debordantă, pe calea undelor, evenimentul ce (se) (pe)trecea.

Adina HORNEA ABRUDA



(articol pentru revista de cultură ORIZONT din 14 august 2011)

Expo Costin Brateanu august 2011




Axa Art are deosebita placere de a va anunta deschiderea expozitiei de pictura a artistului ,
Costin Brateanu

Lucrarile expuse sunt rodul participarii la tabara de creatie “start Plein Air “din Csongrad si la tabara de creatie desfasurata la Gernik pe parcursul lunii iulie 2011.

Expozitia poate fi vizitata la sediul axa art S.R..L. Timisoara,strada Lucian Blaga nr. 8, de luni pana sambata intre orele 9-19.




Va asteptam cu drag !

marți, 2 august 2011