Ziua nu este decat absenta noptii.Dar ea foloseste, fara ochelari ros-albastri, imaginatiei care construieste omul: isi infatiseaza hulpavia cuprinderii lucrurilor în sine ca o iluzie a unei calduri pierdute. Ceea ceconteaza, insa, este Crepusculul-miez – pierdere sau castigare a unei antimemorii [ne]vegetative cuprinse în dezmierdarea reveriei caci memoria ca si absenta ei reprezinta o boala. Tratamentul insumeaza Culoare –calda, de aceea violenta, bruta in straturi groase, interpuse, intunecate dar liniştite (cumva într-o plinatate neconsumata a lor) pentru o privire scrutatoare – şi zbuciumul calm al unei explorari interioare prin intergrarea continua a exterioritatii: trecutul nepersonal martor al Cuiva şi necontemporan [carnii], viitorul inciudat de un prezent real, dar artificial, imediatul ca o cale superflua de dobandire a unor propritati… Se produce o reconversie a privirii prin Culoare tapata pe imediatul gandului cugetat. Desigur, vindecarea este departe.Microcosmosuri într-o ambiguitate a unui timp uitat, care spun povesti cu morala intrebatoare,motivele sunt meditatii, suporturile sunt grefe stem, imaginile sunt visul diminetilor reci, palide. Gandesc la faptul ca nu sunt decat realitatea pe care refuzam sa o vedem. Ori aceasta înverşunare în refuz genereaza sanii sterpi din care se hranesc nevrozele comportamentale ale unor respectabile deveniri an[t]onime, fara sex,varsta, caracter, coplesitor de prezente. Aparent, bulboana de culoare este, simtita separat sau în melanj, o iluzie care demasca o alta iluzie. În fapt, este doar realitate!Fie că este vorba despre îngeri muti,nevazuti, cazuti in forma, [auto]pociti, cetateni nevinovati (dar si morti prin uitarea radacinilor), indivizi fatarnici sau nevoiasi intru ei, realitati compuse, decompuse, atavice, molipsitoare, sfinti porno sau dezmat, rani sau carne, Crepusculul cântă în tot: "ceata acopera ochii nostri sau ceea ce vedem?" Reaua cotropire de catre vis si delirul viseului.
Alexandru Iorga
2008
