O. Batistă sau steagul victorios de artist
Ovidiu Batistă nu e doar un foarte tânăr artist pe care se poate face imediat un pariu pe lungă durată, cu toate şansele de câştig. Deja multe dintre lucrările sale sunt „câştigătoare”, fie că merg pe „mâna” figurativului, fie pe cea a nonfigurativului. El a înfipt steagul propriu într-o teritoriu vizual pe care şi-l revendică fără patetism sau agresivitate, dar cu „documente”.
Portrete expresive, puternice, emoţionante, ce amintesc de viziunea vechilor maeştri asupra chipului, sau trupuri impregnate cu vitalitate, care, prin fluenţa şi cursivitatea liniilor, dau senzaţia de mişcare, „personajele” lui Ovidiu îşi proclamă, cu acte în regulă, identitatea şi personalitatea.
„Căzute”, parcă, dintr-o lume umbroasă şi ferită de vreme, lucrările cu străzi, cu case, cu construcţii hibride emană mister şi solicită un plus de curiozitate a privirii. Ochiului îi trebuie un timp mai îndelungat să observe cum imaginea se conturează, cum capătă halou. Deşi nici un personaj nu le locuieşte, ele sunt posedate de un duh bun: probabil că e tocmai acea umanitate care se transferă prin mâna artistului în propria creaţie.
Robert Şerban
scriitor
Ovidiu Batistă nu e doar un foarte tânăr artist pe care se poate face imediat un pariu pe lungă durată, cu toate şansele de câştig. Deja multe dintre lucrările sale sunt „câştigătoare”, fie că merg pe „mâna” figurativului, fie pe cea a nonfigurativului. El a înfipt steagul propriu într-o teritoriu vizual pe care şi-l revendică fără patetism sau agresivitate, dar cu „documente”.
Portrete expresive, puternice, emoţionante, ce amintesc de viziunea vechilor maeştri asupra chipului, sau trupuri impregnate cu vitalitate, care, prin fluenţa şi cursivitatea liniilor, dau senzaţia de mişcare, „personajele” lui Ovidiu îşi proclamă, cu acte în regulă, identitatea şi personalitatea.
„Căzute”, parcă, dintr-o lume umbroasă şi ferită de vreme, lucrările cu străzi, cu case, cu construcţii hibride emană mister şi solicită un plus de curiozitate a privirii. Ochiului îi trebuie un timp mai îndelungat să observe cum imaginea se conturează, cum capătă halou. Deşi nici un personaj nu le locuieşte, ele sunt posedate de un duh bun: probabil că e tocmai acea umanitate care se transferă prin mâna artistului în propria creaţie.
Robert Şerban
scriitor
